joi, 18 noiembrie 2010

candoare

Acu câţiva ani, aveam un coleg de serviciu al cărui nume de familie este Dula. Prin casă, vine vorba şi pomenesc numele colegului, la care fiică-mea începe a mustăci. Inocentă ştiind-o, am făcut ochii mari. Când ne-am întors spre ea, s-a simţit datoare să se explice:
- Numai un "p" lipseşte, zicea ea cu dezinvoltură printre sughiţurile râsului neterminat.
Apoi, numai ce văd că se îneacă, se face verde-albastră şi ne zice:
- Eu mă gândeam la "dulap"...

miercuri, 3 noiembrie 2010

"Filozofie" sau "Filosofie"?

*
     Aţi remarcat că românii au o fobie, care se accentuează pe zi ce trece, faţă de litera "z"?
     Adevărul e că "z" este de-a dreptul mitocănesc...! Dacă avem obraz subţire, nu mai zicem autobuz ci autobus. Dacă-i pe aşa, eu propun şi sarsăr, obras şi sarsavat. Nu mai avem zmeu că-i smeu... (Să zicem mersi că-l mai avem şi pe ăsta! Că în loc de balaur, spiriduş, duh şi căpcăun ne-am pricopsit cu dragon, elf, gin şi ogăr!)
     Da' nu de astea vreau să vorbesc aici, ci despre o altă gogomănie care mă sâcâie de ceva vreme.
     Acu' vreo zece-cinsprezece ani cineva, foarte deştept de bună seamă, vorbitor fervent de limbi decedate, a constatat că românii persistă într-o gravă eroare logico-lingvistică: scriem şi citim filozofie.
     "Păi de ce-i greşit...?" a-ntrebat mirat un naiv şi neinstruit om de treabă - ca mine. "Cum de ce?! Tu nu ştii că grecii au inventat filozofia?" "Aşa... şi ce dacă?" "Cum şi ce dacă? Vai că multe trebuie să-ţi mai explic! În greaca veche filo (sau, mai pe englezeşte, philein) înseamnă dragoste, iar sofia înseamnă înţelepciune. Asta şi înseamnă, de fapt, filosofie: dragoste de înţelepciune. Şi asta nu e tot... partea neplăcută este că zofos (sau zophos) înseamnă, tot în greacă, întuneric! Carevasăzică dacă am folosi, noi românii, forma aberantă filozofie, ar însemna, nici mai mult nici mai puţin, decât că suntem iubitori de întuneric!"
     Ei da! Atunci m-am luminat şi, mai ales, m-am uşurat. Îţi dai tu seama, prea stimate cititorule, în ce beznă (sau... besnă?) ne-am aflat noi până acuma? Câtă nedumerire, a ţugulanului vorbitor de greacă veche, a spulberat această mult aşteptată îndreptare? Stătea gânditorul rumân, sprijinit în coada sapei şi cugeta: "Doamne, oare cum de domnii ăştia, de la şcolile cele înalte, sunt iubitori de întuneric...?"
     Nu sunt lingvist, dar am pretenţia că sunt un relativ bun vorbitor de limbă română. Şi cred că toţi cei care au în cap neuroni şi nu tărâţe au un bun simţ al limbii, bun simţ care funcţionează dincolo de teorii savante şi de principii gramaticale. Ei bine, în baza acestui bun simţ al limbii mele materne, precum şi în baza câtorva lucruri pe care le-am învăţat la şcoală, îmi permit să-mi dau cu presupusul. Oricând mă puteţi contrazice, onor dumneavoastră, folosind facilitatea "Comentarii".
     Primul lucru pe care-l ştiu despre filozofie este că e un cuvânt preluat din franceză. E drept, prietenii noştri din centrul Europei, scriu philosophie, cu s, dar pronunţă cu z, asta pentru că în limba lor s intervocalic se citeşte z. Noi, având o limbă – din câte ştiu – fonetică, l-am preluat în această formă: filozofie. Filozofie am spus, filozofie am scris. Nu numai atât, dar în mai toate limbile Europei se pronunţă cu z. Aşa spun şi englezii şi nemţii şi italienii şi vecinii noştri ungurii şi, dacă nu mă înşel, chiar şi grecii! Dar dintre toţi, numai noi românii ştim forma corectă şi, de curând, iată, o şi folosim!
     Nu este singurul loc în care suntem mai deştepţi decât restul Europei, să ştiţi! Noi avem o logică bine dezvoltată şi spunem "un pahar cu apă". Francezii spun "un verre d'eau", englezii "a glass of watter", italienii "un bicchiere d'acqua", numai noi românii folosim prepoziţia corectă: "un pahar cu apă"! Dar despre paharul ăsta vorbim cu altă ocazie.
     Să revenim la filozofie. În opinia mea indiferent cum scriem filozofie sau filosofie, tot cu z se pronunţă. Şi cu asta ce-am făcut? Păi ne-am îndepărtat, un pic, de la caracterul fonetic al limbii române... Dar ce contează un aşa mic neajuns dacă este preţul plătit pentru logica vorbitorilor de greacă veche?
     Am mai auzit un argument, în opinia mea, nu mai puţin exotic: cică forma filozofie este comunistă!
     Curios din fire, şi doritor de a învăţa de la cei ce ştiu, am căutat să aflu ce părere avea un celebru filozof român: Lucian Blaga. Ce credeţi că am descoperit? Vedeţi şi dumneavoastră...

(poză a unei scrisori a lui Blaga către Breazu)

     Tudor Vianu îşi pune semnătura, în 1938, pe un " Studiu de filozofia culturii".


     Pe scurt:
Ştim că în greacă filo înseamnă dragoste, sofia înseamnă înţelepciune, iar zofos înseamnă întuneric. Dar asta nu înseamnă că trebuie să folosim forma, aproape de nepronunţat, "filosofie". (Doamne păseşte... acuma o să conjugăm verbul "a filosofa"!) Limba română are muzicalitatea ei şi "filozofie" sună corect;
Filozofie este un cuvânt românesc preluat din limba franceză. Francezii pronunţă cu z şi această pronunţie am preluat-o şi noi;
• Dacă Blaga zicea filozofie, nu înţeleg de ce eu aş spune altfel!
*

Câinele cel obosit

*
Un câine bătrân, care arăta groaznic de obosit, s-a strecurat într-o zi la mine în curte, păşind şovăielnic. Zgarda de la gât şi blana lucioasă de câine bine hrănit, arătau clar că nu este un câine vagabond. A venit încet la picioarele mele gudurându-se şi s-a lăsat mângâiat, scâncind uşor. Apoi, s-a luat după mine, a intrat în casă şi cum am ajuns pe hol s-a dus într-un colţ, s-a încolăcit şi s-a pus pe somn. După vreun ceas s-a dus la uşă şi l-am lăsat afară. Nu l-am mai văzut în ziua aceea.
A doua zi a venit din nou. Ne-am salutat în curte, apoi s-a dus la somn, pe hol. Şi tot aşa, zi de zi, vreo două săptămâni, câinele cel obosit venea să doarmă la mine pe hol...
Ros de curiozitate, am scris un bilet şi i l-am legat de zgardă: "Mi-ar plăcea să ştiu cine este stăpânul acestui câine blând şi frumos şi sunt curios dacă ştiţi că în fiecare după masă vine în casa mea ca să tragă un pui de somn!"
În ziua următoare a venit, ca de obicei, să-şi facă somnul, dar avea un bilet de răspuns lipit de zgardă: "Câinele acesta blând locuieşte într-o casă cu şase copii, dintre care doi sunt sub trei ani! Niciodată n-apucă să-şi facă somnul... Oare, mâine după masă, n-aţi putea să mă primiţi şi pe mine?"
*
The Old Dog
An older, tired-looking dog wandered into my yard. I could tell from his collar and well-fed belly that he had a home and was well taken care of. He calmly came over to me, I gave him a few pats on his head; he then followed me into my house, slowly walked down the hall, curled up in the corner and fell asleep.
An hour later, he went to the door, and I let him out.
The next day he was back. He greeted me in my yard, walked inside and resumed his spot in the hall and again slept for about an hour. This continued off and on for several weeks.
Curious, I pinned a note to his collar: 'I would like to find out who the owner of this wonderful sweet dog is and ask if you are aware that almost every afternoon your dog comes to my house for a nap.'
The next day he arrived as usual for his nap, but with a different note pinned to his collar: 'He lives in a home with 6 children, 2 under the age of 3 He's trying to catch up on his sleep. Can I come with him tomorrow?'
*