Păstorel va rămâne în cultura română, atât prin viaţa sa, trăită în deplin spirit bahic, cât şi prin creaţiile pline de vervă şi umor ale multor literaţi români, care râd în rânduri sclipitoare de acest spirit – românesc, prin excelenţă.
Prima şi ultima epigramă ilustrează această orientare a lui Păstorel.
Prima epigramă a scris-o, la o teză, pe când era elev în clasa a V-a de liceu. Pe profesorul de română al lui Păstorel, îl chema Fântânaru, el însuşi epigramist şi mare împătimit al vinului.
Subiectul pentru teză a fost „Despre epigramă”
Păstorel, în loc să scrie despre epigramă, a scris doar atât în teză:
„Dacă apa din fântână
S-ar preface-n vin Cotnar
Aş lăsa limba română
Şi m-aş face Fântânar.”
Când le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, nu în sens peiorativ, ci admirativ, i-a spus:
„Măgarule, unu la purtare şi zece pentru epigramă!”
(George Şt. Andone, Varia Mathematica, Editura Albatros,1977)
Ultimul său catren, îl scrie pe patul de spital. Era internat pe Şoseaua Viilor, în Bucureşti, la spitalul de ftizici:
“Culmea ironiilor,
De râsul copiilor
Să pui capăt beţiilor,
Pe Şoseaua Viilor”
Iată, în rândurile care urmează, câteva creaţii ale lui Păstorel legate de Bachus.
***
“Cântat-am vinul şi-l băui pre el.
Şi-aşa precum din flori slăvitul Soare
Cules-am toată roua din pahare
Voios ca cel din urmă menestrel
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel).
Şi de la Grasă pân’la Ottonel
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare”
***
“Foaie verde apă chioară,
Nu se mâncă tot ce zboară.
Dar mă-ntreb şi eu aşa:
Tot ce curge să se bea?”
***
“Mai înainte de toate,
La mulţi ani cu bucurie,
Sănătate şi... beţie.
Cum am zis aşa să fie!”
***
„Chiar când apă beau cât zece,
Şi mă piş ca un păgân,
Totuşi văd că apa trece.
Şi că pietrele rămân!”
***
„Fă-mă Doamne, morcov, ceapă
Fă-mă Doamne, tot ce vrei
Praz, dovleac, spanac, ardei
Dar păzeşte-mă de apă!”
Fără îndoială că un asemenea spirit nu putea să nu stârnească imaginaţia altor scriitori...
Aurelian Păunescu îi dedică un epitaf:
“Aici doarme Păstorel,
Băiat bun si spirit fin.
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin”.
Topârceanu în 1924 scrie unul din cele mai reuşite catrene din istoria literaturii române:
În literatură,
Când vorbim de burtă,
Eu sunt prăjitură,
Păstorel e... turtă!
Valentin Bude 1927
Toţi – bărbaţi, femei şi fete
Toată lumea e la fel!
Toţi încep să se îmbete
Când miroase-a... Păstorel!
Florin Iordăchescu
„Românul e născut poet?”
Mă-ntreabă Păstorel discret.
„Ce nerozie, măi băiete!
Românul e născut... burete!”
Ion Calboreanu
Pe Dunăre de-ar curge vin
O, ar fi fenomenal!
Mai mult ca în literatură,
Păstorel, pe Litoral,
Ar umbla din gură-n gură!
N. Georgescu Cocoş
Epitaf lui Păstorel
Mormântul trist de sub terasă,
Turnat in marmură şi ghips,
Ascunde un boem de rasă
Şi-o sete de apocalips!
Virgiliu Slăvescu 1941
La citirea versurilor lui Cocoş, Păstorel a zis:
Atâta l-a cuprins amarul
C-a zis uitîndu-se urît:
„Acuma s-a umplut paharul!”
(Şi-l dete repede pe gît!)
George Lesnea 1941
Păstorel Teodoreanu e ofiţer de artilerie:
Ieri, majurul Ieremia
L-a-ntrebat de dimineaţă
- Ce să fac cu bateria?
- Pune-o repede la gheaţă!
Mihu Dragomir 1942
Teodoreanu (zis Al. O.)
Semnează-n cronici Păstorel!
Defect: preferă vin Bordeaux.
Virtuţi: e frate cu Ionel!
Ioan Pena 1942
La moartea lui Păstorel
A plecat şi Păstorel
Azi pe căile pierzării.
Plâng teribil după el
Toate cepurile ţării!
Ion Manu 1943
Dacă zăreşti paharul plin,
Zici: „Uite colo pă Storin!”
Dar când e gol un păhărel,
Zici: „Uite colo Păstorel!”
Mircea Ionescu Quintus 1973
Pe sub deal, pe lângă crame,
Cu duhniri de tulburel,
Turme trec de epigrame
Şi un singur Păstorel!
1943
"Să-nchinăm paharul
Pentru Păstorel
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el”
*****
Nu putem încheia rândurile despre Păstorel, fără a aminti şi câteva creaţii care nu au legătură directă cu vinul...
Veronica Porumbacu a publicat:
"O, Europa, te simt in mine,
Te simt adanc in mine!"
a doua zi, Pastorel o înţeapă:
„Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara
Din 'Gazeta literara'
Dovedeste elocvent
Ca in ...aia dumitale
De-adincimi fenomenale
Intra-ntregul continent!"
Catren omagial către Caragiale:
Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern...
Lui Iuliu Maniu
Într-un moment de grea povară
Pentru sărmana ţara-a mea,
Eu unul stâlp de cafenea,
Închin pentru un stâlp de ţară!
* * *
Anticomuniste:
Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte
din legionari
Căpitane,
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!
După alegerile din 1946
se mai putea vedea pe garduri Votaţi soarele!
(Blocul Partidelor aşa-zis "democrate" BPD aveau drept sigla, Soarele)
Nu credeam s-ajung vreodată
Ca să pot să fiu în stare
Ca făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în... soare!
Votaţi soarele
Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de cur!
După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:
Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.
Din Banat Până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.
Câte stele sunt pe cer
Toate pân' la ziuă pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră...
La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:
Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în ...ce creaţi!
Guvernul Groza:
În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul... în acest guvern!
AMERICANILOR
Dacă şi de astă dată
Se retrag din Orient,
Mă fac porumbelul păcii
Şi mă cac pe occident!
EPIGRÁMĂ, epigrame, s.f. Specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii etc. şi se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma.
Sursa: DEX '98
EPIGRÁMĂ s. f. 1. (ant.) inscripţie pe pietre funerare, monumente, vase etc. 2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria. 3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârşeşte printr-o poantă ironică, muşcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. (<>
Sursa: MDN
EPITÁF, epitafuri, s.n. 1. Inscripţie funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentinţă morală; p.ext. placă cu o inscripţie funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: DEX '98
epitáf (epitáfuri), s.n. – 1. Inscripţie funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – Var. (înv.) mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος. Sec. XVIII (Gáldi 182).
Sursa: DER
EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripţie funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ♢ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripţie. 2. poezioară compusă cu ocazia morţii cuiva. (<>
Sursa: MDN
CATRÉN, catrene, s.n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain.
Sursa: DEX '98
MADRIGÁL, madrigale, s.n. 1. Poezie lirică scurtă care exprimă sentimente delicate sau complimente (la adresa unei femei). 2. Scurtă compoziţie muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI. [Pl. şi: madrigaluri] – Din fr. madrigal.
Sursa: DEX '98
